Ko-Imari
Ko-Imari (literalmente Imari Vechi) se referă la cel mai vechi și mai emblematic stil de ceramică japoneză Imari produs în principal în secolul al XVII-lea. Aceste porțelanuri au fost fabricate în orașul Arita și exportate din portul Imari din apropiere, care a dat porțelanului numele. Ko-Imari este remarcabil în special pentru stilul său decorativ dinamic și semnificația istorică în comerțul global timpuriu cu porțelan.
Context istoric
Ceramica Ko-Imari a apărut la începutul perioadei Edo, în jurul anilor 1640, în urma descoperirii argilei de porțelan în regiunea Arita. Influențați inițial de porțelanul chinezesc albastru și alb, olarii japonezi locali au început să-și dezvolte propria identitate stilistică. Pe măsură ce exporturile de porțelan din China au scăzut din cauza căderii dinastiei Ming, porțelanul japonez a început să umple golul de pe piețele internaționale, în special prin comerțul cu Compania Olandeză a Indiilor Orientale.
Caracteristici cheie
Calitățile distinctive ale Ko-Imari includ:
- Modele îndrăznețe și colorate, combinând de obicei glazura albastru cobalt cu emailuri glazurate în roșu, verde și auriu.
- Decorațiuni dense și simetrice care acoperă aproape întreaga suprafață, adesea descrise ca fiind bogat ornamentate sau chiar opulente.
- Motive precum crizanteme, bujori, phoenix, dragoni și valuri sau nori stilizați.
- Corp gros de porțelan în comparație cu piesele ulterioare, mai rafinate.
Ceramica Ko-Imari nu era destinată exclusiv uzului domestic. Multe piese au fost adaptate gusturilor europene, inclusiv farfurii mari, vaze și garnituri pentru expunere.
Export și recepție europeană
Ceramica Ko-Imari a fost exportată în cantități mari pe parcursul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. A devenit un articol de lux la modă în rândul elitelor europene. În palatele și casele aristocratice din Europa, porțelanul Ko-Imari împodobea șemineele, dulapurile și mesele. Producătorii europeni de porțelan, în special din Meissen și Chantilly, au început să producă propriile versiuni inspirate de modelele Ko-Imari.
Evoluție și tranziție
Până la începutul secolului al XVIII-lea, stilul ceramicii Imari a început să evolueze. Olarii japonezi au dezvoltat tehnici mai rafinate și au apărut stiluri noi, cum ar fi ceramica Nabeshima, concentrându-se pe eleganță și sobrietate. Termenul Ko-Imari este folosit acum pentru a distinge în mod specific aceste lucrări timpurii exportate de piesele domestice sau renascentiste ulterioare.
Moștenire
Ko-Imari rămâne foarte apreciat de colecționari și muzee din întreaga lume. Este considerat un simbol al contribuției timpurii a Japoniei la ceramica globală și o capodoperă a măiestriei din perioada Edo. Designul viu și realizările tehnice ale Ko-Imari continuă să inspire atât artiștii ceramici japonezi tradiționali, cât și pe cei contemporani.
Relația cu ceramică Imari
Deși toată ceramica Ko-Imari face parte din categoria mai largă a ceramicii Imari, nu toată ceramica Imari este considerată Ko-Imari. Distincția constă în principal în vârstă, stil și scop. Ko-Imari se referă în mod specific la cea mai veche perioadă, caracterizată prin energia sa dinamică, orientarea spre export și suprafețele bogat decorate.
