Mashiko ware

Ceramica Mashiko este apreciată pentru formele sale robuste din gresie și glazurile naturale în tonuri calde de pământ. Îmbrățișând simplitatea și utilitatea, a devenit o piatră de temelie a mișcării mingei (meșteșuguri populare) în secolul al XX-lea, celebrată pentru frumusețea sa sinceră, caracterul practic și legătura durabilă cu viața de zi cu zi.

Ceramica Mashiko (益子焼, Mashiko-yaki) este un tip de ceramică japoneză produsă în și în jurul orașului Mashiko din prefectura Tochigi, Japonia. Cunoscută pentru simplitatea sa rustică, glazurile naturale și formele robuste, ceramica Mashiko a devenit unul dintre cele mai recunoscute exemple de ceramică Mingei (meșteșuguri populare) din Japonia.

Istoric

Producția de ceramică din Mashiko a început în 1853, când un olar din apropierea orașului Kasama, Keisaburō Ōtsuka, a înființat un cuptor în zonă. Argila găsită în Mashiko s-a dovedit a fi foarte ușor de prelucrat și potrivită pentru ceramica de zi cu zi, ceea ce a dus la creșterea industriei olăritului în regiune.

Inițial, ceramica Mashiko era fabricată în principal în scopuri utilitare - borcane de depozitare, vase de apă, recipiente pentru murături și veselă de zi cu zi. Aceste articole erau vândute local și în prefecturile înconjurătoare.

În secolul al XX-lea, ceramica Mashiko a devenit cunoscută pe plan internațional datorită influenței lui Shōji Hamada (1894–1978), o figură importantă a mișcării Mingei. Hamada s-a stabilit în Mashiko în 1924, unde a lucrat pentru a reînvia tehnicile tradiționale și a promova valoarea ceramicii lucrate manual. Munca sa, împreună cu cea a altor olari, a atras atenția globală asupra orașului Mashiko dedicat olăritului.

Caracteristici

Ceramica Mashiko este cunoscută pentru:

• Argila locală: Argila din Mashiko conține un conținut ridicat de fier, producând un ton cald, pământos după ardere.
• Glamuri naturale: Glazurile comune includ frasin (nami-jiru), kaki (maro-curmal), namako (albastru-gri) și glazura albă.
• Simplitate rustică: Formele sunt de obicei robuste și nepretențioase, reflectând estetica meșteșugurilor populare.
• Natură artizanală: Chiar și în timpurile moderne, o mare parte din ceramica Mashiko este realizată manual la roata olarului.

Procesul de ardere folosește în mod tradițional cuptoare cățărătoare (noborigama), deși cuptoarele electrice și pe gaz sunt acum comune.

Mashiko astăzi

Mashiko rămâne un oraș de olărit înfloritor, cu peste 400 de cuptoare și ateliere. Găzduiește Târgul de Olărit Mashiko de două ori pe an (primăvara și toamna), atrăgând mii de vizitatori din Japonia și din străinătate. Mulți olari contemporani din Mashiko echilibrează tradiția cu inovația, creând atât articole utilitare clasice, cât și piese artistice moderne.

Orașul găzduiește și Muzeul de Artă Ceramică Mashiko, care păstrează moștenirea lui Shōji Hamada și expune lucrări de la olari din întreaga lume.

Olari notabili

• Shōji Hamada – Comoară Națională Vie, figură cheie în mișcarea Mingei.
• Tatsuzō Shimaoka – Student al lui Hamada, decorat cu titlul de Comoară Națională Vie în 1996.
• Numeroși artizani contemporani care duc mai departe tradițiile lui Mashiko.

Vezi și

• Ceramica Kasama
• Olari: Shōji Hamada
• Olari: Tatsuzō Shimaoka
• Mișcarea Mingei
• Ceramică japoneză

Referințe

1. Cort, Louise Allison. Shōji Hamada: Calea și munca unui olar. Kodansha International, 1979.
2. Site-ul oficial al Muzeului de Artă Ceramică Mashiko.
3. Organizația Națională de Turism din Japonia: Ceramica Mashiko.